19 martie 2020

Implicarea familiei în cadrul terapiei- Sfaturi pentru părinți ! Proiectul IMPACT




Lăsați copilul să conducă jocul
·         Stați față în față cu copilul
·         Lăsați copilul să conducă activitatea
·         Intrați în jocul copilului
·         Evitați întrebările și indicațiile
·         Fiți sensibil,dar persistent
·         Setați limite
·         Urmărți și așteptați răspunsul copilului
·         Răspundeți la toate acțiunile copilului

Imitați copilul
·         Imitați gesturile copilului, expresiile faciale și mișcarile corporale
·         Imitați vocalizele copilului
·         Imitați joaca copilului cu jucării sau obiecte
·         Imitați doar comportamentele pozitive


Concentrează-te >>>> Așteaptă>>>>>Răspunde



Lăsați copilul să conducă jocul

Lăsați copilul să conducă jocul presupune să urmăriți acțiunile și ideile copilului atunci când vine vorba de ceea ce trebuie făcut. Copiii tind să se joace mai mult și să interacționeze cu alte persoane atunci când ei sunt cei care aleg activitatea. Atunci când ei sunt primii în activitate și aceasta le face plăcere, tind să se frustreze mai puțin. Când copilul vă arată ceva ce i se pare interesant, el se va distra și se va juca cu dvs. pe o durată mai mare de timp. Asta îl ajută să învețe. Prin lăsarea copilului să conducă jocul și urmărirea modului în care acesta răspunde, veți învăța mai multe despre modul în care acesta comunică și cum. Puteți utiliza această strategie în timpul tuturor activitățiilor în care este OK ca copilul să fie cel ce dirijează interacțiunea. Asta include joaca, drumul spre parc, plimbări prin cartier chiar și în timpul băii, asta dacă copilul preferă să petreacă mai mult timp în cadă. Atunci când lăsați copilul să conducă jocul creșteți:
·         Abilitatea copilului de a se angrena în joc cu dvs.
·         Durata timpului în care dvs. și copilul vă jucați împreună
·         Intențiile copilului

Acum să discutăm despre elementele cheie ale acestei strategii.

Stați față în față cu copilul

Prin a sta în fața copilului și a vă poziționa la nivelul lui, puteți deveni parte din jocul său, observați unde se uită și răspundeți la modul în care acesta se simte.
·         Plasați-vă la sau sub nivelul ochilor copilului, pentru ca acesta să vă poată urmări cu ușurință expresiile faciale și  ceea ce faceți. De exemplu, dacă copilul stă cu capul pe masă în timp ce împinge un camion în față și în spate, îngenunchiați în fața lui și înclinați-vă capul pentru a urmări atât fața copilului cât și mișcările realizate de către acesta cu camionul.
·         Dacă copilul este foarte activ și se mișcă mult, mișcați-vă împreună cu el pentru a putea păstra contactul față în față cât mai mult.
·         Țineți obiecte pe care copilul le poate găsi interesante aproape de față pentru a îl încuraja să se uite la dvs.

Lăsați copilul să conducă jocul
Lăsați copilul să aleagă jucăriile și să conducă activitatea. Faptul că lăsați copilul să conducă jocul, vă arată lucrurile de care acesta e interesat. Îl ajută de asemenea să interacționeze cu dvs.
·         Așteptați și priviți cum copilul inițiază și conduce activitatea. Când vă așezați cu copilul pentru a vă juca cu diverse jucării, așteptați ca el să aleagă o jucărie înainte de a începe joaca propriu-zisă.
·         Lăsați copilul să decidă cum vă jucați, chiar dacă modurile pe care aceste le alege par neobișnuite. Este mult mai probabil ca copilul să interacționeze și să fie interesat să se joace cu dvs. dacă activitatea îi face plăcere.
·         Fiți atent la ce privește copilul, pentru a îi putea urmări interesele. Dacă începe o activitatea nouă, integrați-vă cu el în activitate.

Intrați în joc cu copilul


Intrați în jocul copilului pentru a îi arată că sunteți interesat de ceea ce el face.
·         Ajutați copilul în joc prin a deveni o parte importantă din această activitate. Dacă construiește un bloc, fiți cel care îi dă piesele de Lego sau puneți piesele pe rând.
·         Mulți copii răspund foarte bine la jocul activ sau senzorial. Dacă copilului îi place să se cațere, încercați să faceți asta împreună cu el, dacă îi place să se învârtă, învârtiți-l cu un scaun, dacă îi place să simtă texturi, lăsați-l să atingă fasole uscată sau orez, dacă îi plac luminile, jucați-vă cu lanternele.


Evitați întrebările și indicațiile
Pentru moment, evitați să puneți întrebări sau să dați indicați, pentru că asta înseamnă că nu mai este copilul cel care conduce activitatea. În schimb, puteți comenta activitatea copilului pentru a vă arăta interesat de ceea ce el face. Mai târziu prin intermediul programului, veți învăța cum să puneți întrebări și să dați indicații pentru a învăța noi aptitudini.
·         Faceți comentarii despre ceea ce face copilul și cum.
·         Cand vine vorba de copiii mici, comentariile vor fi de tipul gesturilor, sunete, sau cuvinte simple precum „Bravo” sau „Wow” și arătați spre obiectele respective. Comentariile pentru copiii mai mari pot fi de genul “Ai construit un turn mare și colorat”.

Fiți sensibil, dar constant
Când începeți să vă jucați, s-ar putea ca copilul să se îndepărteze de dvs. sau să se miște prin cameră. Încercați să rămâneți aproape de el și să vă apropiați de el atunci când el se mută de lângă dvs.
·         Fiți sensibil față de momentele de frustrare, dar constant în interacțiunea cu el. Dacă sunteți constant copilul va învăța să se distreze alături de dvs.
·         Nu vă dați la o parte de la momentele de protest ale copilului. Chiar dacă copilul își manifestă frustrarea, aceasta este tot un mod de a interacționa. Dacă de exemplu începe să se frustreze când îi atingeți trenulețul de jucărie, luați un alt tren sau vehicul și spuneți „Trenul meu merge repede”.
Setați limite
Continuați strategia de a îl lăsa să conducă jocul dacă aceasta nu afectează regulile familiei. Fiți constant în ceea ce privește regulile și consecințele pentru familia dvs.
·         Dețineți controlul situației, așa că dvs. determinați ce comportamente sunt potrivite pentru copilul dvs.
·         Nu uitați, siguranța este ceea ce primează. Nu permiteți comportamente ce pot distruge proprietatea sau pot răni fie copilul fie alte persoane.
·         Dacă copilul se angrenează în comportamente neobișnuite (se dă cu capul de perete, se urcă pe dulapuri sau lovește) faceți să fie clar că acest comportament nu este potrivit, afirmând acest lucru cu o voce fermă,dar clară. De asemenea, îi luați jucăria sau obiectele care cauzează probleme de acest gen (dacă este posibil).

Așteptați și urmăriți răspunsul copilului
Așteptați și urmăriți orice semn ce indică faptul că copilul dorește să comunice cu dvs. Comportamentele ce indică angajarea în comunicare au forme diverse.
·         Recunoaște copilul implicarea dvs. în jocul său în orice fel? Se uită la dvs., gesticulează, vocalizează sau încearcă să se sustragă de la activitate? Oricare dintre aceste acțiuni pot face parte din modul în care copilul comunică atunci când nu este ajutat de către dvs.
·         Faptul că așteptați vă poate face să vă dați seama de ceea ce copilul poate face pe cont propriu. Coordonatorul vă poate ajuta să identificați interesele copilului și să descoperiți cum, de ce și cât de des comunică și se joacă fără ajutor.


Răspundeți la toate acțiunile copilului
Răspundeți la toate acțiunile copilului într-un mod logic. Asta îl învață faptul că aceste comportamente au un sens și că sunt utilizate pentru a comunica cu alte persoane.
·         Răspundeți la toate comportamentele copilului (verbale sau non-verbale). De exemplu, dacă pune mâna pe mânerul ușii, deschideți ușa.
·         Dacă copilul protestează, și asta este o formă de a comunica, așa că răspundeți într-un mod adecvat.
·         Numiți toate comportamentele sale non-verbale. De exemplu, dacă copilul plânge,spuneți Ești trist”. Dacă se întinde după un biscuite, arătați spre el și pronunțați cuvântul „biscuite”.

Dr. Psih. Nedelcu Maria (Crina)& Psih. Vîrban Alexandra






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu