15 noiembrie 2015

A fi geniu este considerat ceva anormal

Se pare ca, a fi geniu este considerat ceva anormal. Dacă genele care cauzează autismul şi alte tulburări, nu ar exista, lumea ar avea probabil oameni conformişti, foarte puţini creativi.
    
"Interacţiunea dintre genele care cauzează autismul, depresia sau schizofrenia, pot avea efecte benefice în doze mici. Au existat studii, care au găsit o legătură între maniaco-depresivi şi creativitate. De asemenea, s-a găsit o rată crescută de tulburări precum depresia, în rândul artiştilor, al poeţilor şi al scriitorilor.

Un studiu realizat de N.C. Andreason a arătat faptul că există un procent de 80 % de scriitori care au tulburări afective de-a lungul vieţii. De asemenea, un procent semnificativ de artişti, iau tratament pentru o condiţie: 38 % din poeţi şi artişti iau medicamente, iar 50% din poeţi au necesitat tratament.
Pe lângă aceste tulburări, şi în cazul sindromului Asperger au fost identificate persoane care au atins un nivel înalt de succes în plan academic. Cei cu această tulburare, care nu au retard şi nu prezintă rigiditate în gândire pot excela.

În prezent, există persoane asemenea lui Einstein. Sunt cei care iau note mici la unele materii şi rezultate extraodinare la alte materii. Multe minţi geniale au abilităţi inegale. Există multe exemple de astfel de persoane printre oamenii de ştiinţă, scriitori şi artişti, care nu au fost excelenţi la şcoală. Sunt şi cazuri, în care aceea abilitate specială, îi ajută să depăşească simptomele tulburărilor.
Un exemplu este Stephen Wiltshire, un cunoscut savant cu autism care avea aptitudini muzicale şi de desen. Este descris fenomenul în care simptomele de autism dispăreau atunci când acesta cânta, şi reveneau când muzica se oprea. De asemenea, în momentele când desena, prezenta comportamente de autism. Un alt exemplu este Albert Einstein. Interesul său scăzut pentru relaţionarea cu ceilalţi oameni, l-a ajutat să se centreze mai mult pe relaţia dintre obiecte „a fost interesat mai mult de relaţia dintre obiecte mai mult decât de relaţiile dintre oameni”.  Declaraţiile despre el îl prezintă ca pe un observator al oamenilor, o persoană singuratică. Nu era interesat de ceilalţi, singura lui pasiune fiind ştiinţa. "
Temple Grandin – „Thinking in pictures”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu